Marti, 29 iunie, Anchorage, AK
Dupa ce m-am hotarat greu daca sa merg mai departe catre intalnirea cu ceilalti godaci romani din Alaska, printre care Fratele Godac O., Godacul Roscat zis si Red, Godacul Marius si cele doua Pitzipoance Godac, sau sa ma intorc pe coasta de Est undeva Mortal Beach sau Boston, si am ales prima varianta, am avut din nou probleme. Si pun totul pe seama oboselii acumulate in 3 zile de drum si somn prin aeroporturi.
Ora 6.45 a.m.
Ies in fata aeroportului, bucuros ca in sfarsit revenisem putin la realitate stand pe net o noapte intreaga. Dupa ce am aflat programul autobuzelor de la Informatii stau si astept Expresul 7 care ducea in Downtown, de unde puteam sa aflu mai mult depre o cursa Anchorage-Kenai. Totul bine, fumez o tigara, ii explic unei rusoaice (cred) unde duce autobuzul (de fapt, sigur Rusia sau Ucraina dupa accentul inconfundabilJ de “Ver da bas gau?”) si ma urc in autobuz. Trec cam 2 minute si imi dau seama ca mi-am uitat rucsacul (cu laptop, acte si bani) pe banca din statie..Primul instinct “Stop the bus! I forgot my backpack!!!
Panicata, soferitza franeaza brusc si dupa ce imi zice ca ii pare rau si sa ma grabesc, imi da un permis de calatorie gratis pe toata ziua, ca tot platisem biletul si imi ureaza “Good luck!”. A luat-o apoi la fuga godacul pe autostrada cu valiza in mana, de se uitau toti din masini la el; la un semafor o doamna m-a intrebat daca poate sa ma ajute, da nici n-am bagat-o in seama la cat de disperat eram. Deja in mintea godacului se invarteau ganduri precum (Sa vezi ca tre sa merg la Washington la Ambasada Romaniei sa-mi fac alt pasaport, da cum ajung acolo k nu am bani, stai ca imi trimite liviu, da nu am ID ca sa ii ridic :-s; sau mai rau, cand ajung in statie sa vad numai politisti si genisti care verifica bagajul lasat nesupravegheat si ma aresteaza.
Va dati seama? Godacul infractor trimis la inchisoare, sau mai tare, Godacul terorist!
In fine, am ajuns, transpirat ca un godac, si am vazut rucsacul de la distanta cum ma astepta....Am avut noroc din nou sau cu conditia mea fizica de invidiat am parcurs distanta de la autobuz pana-n statie in timp record.:)) k altfel nu-mi explic. Tind sa cred ca totusi am avut noroc:d
Ora 8.45 a.m.
Am luat pana la urma alt autobuz, gratis, ca tot aveam permisul de la soferitza ;) si am ajuns Downtown, avand ocazia de a observa orasul Anchorage de pe autobuz. Acuma nush ce a vazut pe net Godacul Mexican, sau a vrut sa ma incurajeze :p, da orasul parca e un sat, pustiu, mort; poti numara pe degete cladirile inalte, insa sa zicem ca poate sa compenseze prin priveliste, din orice loc se vad muntii cu varfuri inzapezite (deja devin prea poetic...:p)
Autogara se afla, ca-n orice oras american in care-am fost, in centru, si in jurul ei, iarasi ca-n orice alt oras american pe care l-am vazut, se perindau tot felul de boschetari, drogangii (Drogatu e in NY, daca v-ati gandit la elJ) sau curve, ziua sau noaptea, nu conteaza, locul de intalnire al celor care se numesc Bond (vagaBondzi).
Am intrat sa intreb de autobuze spre Kenai, si desi nu aveau curse catre destinatia mea, tipul de la ghiseu s-a stresat si a inceput sa dea telefoane, ori se plictisea rau, ori am avut noroc, din nou, sa dau peste oameni OK ;). In cele din urma a aflat k o singura companie opereaza pe cursa asta, si ca au un singur drum pe zi, la ora 9.00 dimineazta.
Ceasul meu de godac (dupa care s-a inspirat Mexicanul cand l-a postat pe blog) arata 8.45!!! si sediul companiei Homer Stage Line cu care in cele din urma aveam sa ajung in Kenai era la 5 mile de unde ma aflam eu, deci imposibil de parcurs pe jos in 15 min, cu bagaj cu tot, mai ales pentru un Godac ca mine. Norocul a fost din nou de partea mea, o femeie de vreo 50 de ani, auzind discutia mea cu tipul de la ghiseu, care imi explica ca dureaza macar 10 min pana ce vine un taxi, deci nici asta nu era o optiune, a intervenit si a zis ca ma duce ea. Eu am crezut ca vrea bani, da nu mai conta, eram dispus sa-i dau oricat, si cand zic oricat, ma refer la bani, si nu la orice...
Ne urcam in masina, ma intreaba de unde sunt, unde merg, conversatie din asta, uzuala, tipic americana, small talk. Ajungem la autogara cealalta la timp, imi iau bilet si ea tot astepta (eu am iesit val-vartej din masina sa-mi iau bilet si am uitat s-o intreb cat costa). Cand m-am intors am vazut-o cum asteapta si ma gandeam ca e furioasa.:-s De fapt, tot ce dorea era sa precizeze ca e mandra de noi, studentii straini, care venim aici sa lucram si ca ne stimeaza ...si bla bla. Eu i-am multumit salutand-o ne(godacesc) ca nu-mi permiteam sa scot un oink-oink (grohaitul american) si m-am urcat in masina. Inainte sa plece a strigat “Make sure you make enough money so you can go to college. Your parents must be very proud of you!”. Si uite asa a reusit sa urce Godacul Marocan in autobuzul Homer Stage Line.
Acuma ce sa zic, trebuie sa multumesc celor 3 persoane de azi care m-au ajutat:
1. Soferitza a oprit autobuzul pe autostrada, desi era interzis, si pe deasupra mi-a dat si un bilet gratis;
2. Tipul de la ghiseu caruia i-am dat bataie de cap, desi nu tinea de el ceea ce il intrebam si pana la urma a aflat de unde pot pleca spre Kenai;
3. Doamnei care a facut pe taximetrista cu mine, pe gratis, si care mi-a urat si vorbe bune
Stau si ma intreb daca in Romania gaseam macar pe unul dintre cei 3 dispusi sa ma ajute, asa, degeaba.:-?
Si mai un lucru, oare toate chestiile pe care le-am intampinat de cand am plecat reprezinta obstacole sau indicii ca ar trebui sa plec in alta parte? :-?, :-/, :-
Astept blogul celui Mexican care s-a intalnit azi la cafea, cu cel Tzepos.
Si mai ceva, am incercat sa-l sun pe Fernando ala, si zicea robotul ca e invalid number/ Ma descurc eu.../ Godacul S.
Dupa ce m-am hotarat greu daca sa merg mai departe catre intalnirea cu ceilalti godaci romani din Alaska, printre care Fratele Godac O., Godacul Roscat zis si Red, Godacul Marius si cele doua Pitzipoance Godac, sau sa ma intorc pe coasta de Est undeva Mortal Beach sau Boston, si am ales prima varianta, am avut din nou probleme. Si pun totul pe seama oboselii acumulate in 3 zile de drum si somn prin aeroporturi.
Ora 6.45 a.m.
Ies in fata aeroportului, bucuros ca in sfarsit revenisem putin la realitate stand pe net o noapte intreaga. Dupa ce am aflat programul autobuzelor de la Informatii stau si astept Expresul 7 care ducea in Downtown, de unde puteam sa aflu mai mult depre o cursa Anchorage-Kenai. Totul bine, fumez o tigara, ii explic unei rusoaice (cred) unde duce autobuzul (de fapt, sigur Rusia sau Ucraina dupa accentul inconfundabilJ de “Ver da bas gau?”) si ma urc in autobuz. Trec cam 2 minute si imi dau seama ca mi-am uitat rucsacul (cu laptop, acte si bani) pe banca din statie..Primul instinct “Stop the bus! I forgot my backpack!!!
Panicata, soferitza franeaza brusc si dupa ce imi zice ca ii pare rau si sa ma grabesc, imi da un permis de calatorie gratis pe toata ziua, ca tot platisem biletul si imi ureaza “Good luck!”. A luat-o apoi la fuga godacul pe autostrada cu valiza in mana, de se uitau toti din masini la el; la un semafor o doamna m-a intrebat daca poate sa ma ajute, da nici n-am bagat-o in seama la cat de disperat eram. Deja in mintea godacului se invarteau ganduri precum (Sa vezi ca tre sa merg la Washington la Ambasada Romaniei sa-mi fac alt pasaport, da cum ajung acolo k nu am bani, stai ca imi trimite liviu, da nu am ID ca sa ii ridic :-s; sau mai rau, cand ajung in statie sa vad numai politisti si genisti care verifica bagajul lasat nesupravegheat si ma aresteaza.
Va dati seama? Godacul infractor trimis la inchisoare, sau mai tare, Godacul terorist!
In fine, am ajuns, transpirat ca un godac, si am vazut rucsacul de la distanta cum ma astepta....Am avut noroc din nou sau cu conditia mea fizica de invidiat am parcurs distanta de la autobuz pana-n statie in timp record.:)) k altfel nu-mi explic. Tind sa cred ca totusi am avut noroc:d
Ora 8.45 a.m.
Am luat pana la urma alt autobuz, gratis, ca tot aveam permisul de la soferitza ;) si am ajuns Downtown, avand ocazia de a observa orasul Anchorage de pe autobuz. Acuma nush ce a vazut pe net Godacul Mexican, sau a vrut sa ma incurajeze :p, da orasul parca e un sat, pustiu, mort; poti numara pe degete cladirile inalte, insa sa zicem ca poate sa compenseze prin priveliste, din orice loc se vad muntii cu varfuri inzapezite (deja devin prea poetic...:p)
Autogara se afla, ca-n orice oras american in care-am fost, in centru, si in jurul ei, iarasi ca-n orice alt oras american pe care l-am vazut, se perindau tot felul de boschetari, drogangii (Drogatu e in NY, daca v-ati gandit la elJ) sau curve, ziua sau noaptea, nu conteaza, locul de intalnire al celor care se numesc Bond (vagaBondzi).
Am intrat sa intreb de autobuze spre Kenai, si desi nu aveau curse catre destinatia mea, tipul de la ghiseu s-a stresat si a inceput sa dea telefoane, ori se plictisea rau, ori am avut noroc, din nou, sa dau peste oameni OK ;). In cele din urma a aflat k o singura companie opereaza pe cursa asta, si ca au un singur drum pe zi, la ora 9.00 dimineazta.
Ceasul meu de godac (dupa care s-a inspirat Mexicanul cand l-a postat pe blog) arata 8.45!!! si sediul companiei Homer Stage Line cu care in cele din urma aveam sa ajung in Kenai era la 5 mile de unde ma aflam eu, deci imposibil de parcurs pe jos in 15 min, cu bagaj cu tot, mai ales pentru un Godac ca mine. Norocul a fost din nou de partea mea, o femeie de vreo 50 de ani, auzind discutia mea cu tipul de la ghiseu, care imi explica ca dureaza macar 10 min pana ce vine un taxi, deci nici asta nu era o optiune, a intervenit si a zis ca ma duce ea. Eu am crezut ca vrea bani, da nu mai conta, eram dispus sa-i dau oricat, si cand zic oricat, ma refer la bani, si nu la orice...
Ne urcam in masina, ma intreaba de unde sunt, unde merg, conversatie din asta, uzuala, tipic americana, small talk. Ajungem la autogara cealalta la timp, imi iau bilet si ea tot astepta (eu am iesit val-vartej din masina sa-mi iau bilet si am uitat s-o intreb cat costa). Cand m-am intors am vazut-o cum asteapta si ma gandeam ca e furioasa.:-s De fapt, tot ce dorea era sa precizeze ca e mandra de noi, studentii straini, care venim aici sa lucram si ca ne stimeaza ...si bla bla. Eu i-am multumit salutand-o ne(godacesc) ca nu-mi permiteam sa scot un oink-oink (grohaitul american) si m-am urcat in masina. Inainte sa plece a strigat “Make sure you make enough money so you can go to college. Your parents must be very proud of you!”. Si uite asa a reusit sa urce Godacul Marocan in autobuzul Homer Stage Line.
Acuma ce sa zic, trebuie sa multumesc celor 3 persoane de azi care m-au ajutat:
1. Soferitza a oprit autobuzul pe autostrada, desi era interzis, si pe deasupra mi-a dat si un bilet gratis;
2. Tipul de la ghiseu caruia i-am dat bataie de cap, desi nu tinea de el ceea ce il intrebam si pana la urma a aflat de unde pot pleca spre Kenai;
3. Doamnei care a facut pe taximetrista cu mine, pe gratis, si care mi-a urat si vorbe bune
Stau si ma intreb daca in Romania gaseam macar pe unul dintre cei 3 dispusi sa ma ajute, asa, degeaba.:-?
Si mai un lucru, oare toate chestiile pe care le-am intampinat de cand am plecat reprezinta obstacole sau indicii ca ar trebui sa plec in alta parte? :-?, :-/, :-
Astept blogul celui Mexican care s-a intalnit azi la cafea, cu cel Tzepos.
Si mai ceva, am incercat sa-l sun pe Fernando ala, si zicea robotul ca e invalid number/ Ma descurc eu.../ Godacul S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu