
Joi seara.Normal ca godacii n-au stat in casa linistiti. insa de aceasta data, nu au respectat programul obisnuit, nu au parcurs acelasi traseu, nu au petrecut impreuna dar vorba aia:" tot acasa godac te intorci" si s-au reintalnit la culcare.Unul activat, unul dezamagit, unul linistit si unul parazit despre care nu se cunoaste exact starea sa de spirit.
Cum au stat lucrurile insa, e o poveste lunga. In plin an universitar, godacii studenti, au inceput sa socializeze tot mai mult cu colegii de facultate, si s-a ajuns pana iesire si activare in comun:p. Marele derby de seara trecuta a fost Afaceri-Finante si se poate compara cu El Clasico Steaua-Dinamo. Godacii afaceristi, au fost in numar mai mare, mai puternici si mai mari consumatori de alcool, in timp ce finantistii mai linistiti, desi s-au straduit prin godacul mexican sa le tina piept afaceristilor, nu au reusit sa le faca fatza, canitatea de rachiu curs in paharele finantistilor fiind inferioara.
Trebuie recunoscut faptul ca seara de joi a fost o premiera, fratii godaci ne mai putandu-se activa impreuna. O premiera a fost si faptul ca godacii nu au mai vizionat meciul stelei pe taramul zincului, ei mergand la Restanze, de unde godacul mexican ii comenta live-text meciul godacului tzepos. Semiactivati, godacii au plecat spre master unde si=au intalnit colegii. Godacul mexican, bucuros ca macar cativa finantisit au fost corupti sa iasa, si-a propus un obiectiv indraznet, de imbata 2 din specimenele grupei pana la sfarsitul anului. De asemenea, se pare ca godacul mexican a incercat sa o faca si pe Mircea Radu, incercand sa faca o integrare financiar-monetara dintre un coleg si o colega.
Au fost si finantiste neprietenoase, care nu au dorit sa se pozeze cu godacul marocan. In echipa cealalta, godacul tzepos a fost foarte ocupat, bunaciunile dandu-i batai de cap, nestiind cum sa se imparta si fiind neprietnos cu fratii lui, dar il intelegem, godacii nefacand traditionala tura de master impreuna. Nu au lipsit de la derby nici gandaceii, care din cate se pare au facut galerie finantistilor, stand cu ei,dansand si chiar facand poze cu acestia, semn clar ca au fost de-ai nostri. Important e ca meciul nu s-a soldat cu violente, de aceasta data suporterul violent( gandacelul) nu a mai intrat in teren si atacat jucatorul godac mexican, fortzele de ordine facandu-si treaba.
Ca sa nu fie nimeni suparat, meciul s-a incheiat cu remiza, ambele echipe descurcandu-se totusi si simtindu-se bine, desi a fost o seara neobisnuita pt godaci.
Acestea fiind spuse, incheiem aici transmisia de pe Master Arena, asteptam si alte debyu-ri care sa includa si echipa de info, intr-un numar mai mare:P.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu