Vranceanu e un loc apare in orasul godacului, unde de peste 10 ani, se aduna vara, crema basketului local. O data pasit pe acest teren, n-ai cum sa nu te mai intorci, chiar si in acest an, macar pentru cateva zile sau doar in trecere, oameni vechi ai locului au revenit. De la nea Vlad la 60 de ani, care acum joaca la alt panou cu copiii, crescandu-i cum a facut cu generatia godacului, la altii care depasesc borna 30 si care se plang de noul stil de joc al celor mai tineri. De altfel, pe toata durata verii a fost o rivalitate oldschool-newschool care era cat pe ce se declanseze conflicte. E greu de stiut, ce atrage lumea in acest loc, oamenii venind si din cartiere indepartate, programul zilnic fiind binecunoscut de lume, ora 5 daca e mai racoare si 6 daca e foarte cald. Veteranii erau revoltati si de faptul ca, una din traditii, de a se face alegerea echipelor la fatza locului, a disparut, acum porcusorii vorbindu-se de acasa pe mess si venind cu echipe gata facute, cum facea si godacul marocan, care impreuna cu alti 2 fosti godaco-colegi de liceu, faceau una din echipele cele mai puternice, fiecare avand o specializare, unul cu aruncarile de la 3 care pareau libere, unul cu patrunderile si unul cu carligul salvator.
In weekend, terenu era neincapator, erau minimum 6 echipe, deobicei 8... si se juca in stil spartan, daca pierdeai mingea, era clar ca pierzi si meciu, mai ales cand aveai in fatza adevarate legende de pe vranceanu,fosti castigatori de streetballuri si actuali muncitori pe unde apuca prin europa. Stilul spartan, cu multe faulturi si cu multa presiune si stres, era sa-l afecteze pe godac si sa-l faca sa uite vechiul stil Negruzzi, relaxat si de placere. Revenit pe meleaguri iesene, se pare ca are loc reintregirea echipei mahandi iar godacul ar trebui sa revina la stilul spartan, mai ales cand joaca impotriva medicinistilor agresivi, care ar merita cu varf si indesat niste capace si faulturi urate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu